Am venit in Berlin, deci vreau sa vad zidul. Vreau sa-l ating si sa simt prin piatra bariera dintre noi si ei. Apoi sa trec din est in vest si sa simt in aer vestul. Ei bine, primele bucati de zid pe care le-am vazut erau loc de promenada. Fundal pentru poze pe facebook. In cel mai pur stil urban, desenat cu graffiti-uri. Si cu o multime de gume de mestecat lipite peste scrijelituri ale numele diversilor care au trecut pe acolo. In vizita, se-ntelege. Stau eu, dau tarcoale, nimic. Pe spate mai putin pictat, dar tot gume. Cum sa simti solemnitate in fata unui perete ticsit de gume ,care pe deasupra mai e si in piata aia facuta parca pentru centre comerciale si cladiri de birouri?
Ei bine, n-am putut.
Asa ca am plecat mai pe seara singura sa gasesc o bucata care a ramas intreaga. M-am uitat pe harta: Berliner Mauer. Am ajuns la bucatile de dimineata. De acolo, o dunga care marcheaza traseul zidului. Urmaresc dunga. Dunga trece strada. Eu nu pot sa trec pe unde e dunga, pentru ca dunga o ia aiurea, nu pe trecere. Trec strada. Pe partea cealalta, targ de iarna. Gherete si turta dulce si un munte artificial pe care se da lumea cu sania. Dunga mea intra sub o ghereta. Si nu mai iese. Ce? Ma duc la un nene dintr-o bicicleta-trasura care plimba turisti si-l intreb de dunga. Fii fara grija, se vede putin mai in sus pe strada.O gasesc. Ma iau eu dupa ea. Masini parcate peste, ca pana la urma a ramas doar o linie care strica putin armonia strazii. Ajung. Strada e luminata, dar e mai noapte ca in piata. Un autocar. Erau copii rusi veniti in excursie. Acum, cand scriu, ma gandesc..din Rusia cu autocarul??! Invatatoarea, cred, a coborat sa faca o poza. Atat, au plecat. Acum sunt singura. Nu pot sa-l ating, pentru ca e invelit in sarma sa nu se dezintegreze. Dar nu e pictat si nici gume nu sunt.
Si sunt singura. Hai ca acum pot.