În ’89 eram, după cum spune mamaia, sub patul din camera de la stradă. Se trăgea. Acum mă uit pe youtube la demonstraţiile din Moldova şi am sentimentul ciudat că văd istoria cum se face. Parcă îi aştept să se audă un „Ole, Ole”.
Mă cocoţ pe scaun de emoţie, mă simt cocoloşită, mă simt laşă, mă simt neînsemnată şi recunoscătoare faţă de oamenii care au ieşit în stradă în ’89 şi mută faţă de studenţii din Moldova care îşi iau viaţa în dinţi.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=MDjj9pJzeng&feature=related]
3 Comments
daaaaaaaaaaa, e revolutie, in sfarsit! revolutie se cheama!
Nu pot sa cred ce se intampla in Moldova, hai sa mergem sa ii sustinem, dar ne lasa oare in tara? am inteles ca Uniunea Europeana a atacat Moldova cu privire la interzicerea accesului romanilor in Moldova.
Apropo de epidemii sociale si ce citesti tu, eu sunt de parere ca flashmoburile functioneaza, un flashmob poate lua forma de protest, suna mai pe trend flashmob decat protest, pentru tinerii confuzi si mondeni din ziua de azi.
ma crezi ca nu stiu cum sa le vorbesc celor din Moldova pe care ii stiu?
e un sentiment ciudat, de neputinta amestecat cu admiratie.
de “bravo ma copii ma” cu “aveti grija”.