Apropo TV e singurul meu tabiet legat de TV. După ce îmi făcusem griji că prea o ţin cu fotbalişti şi tabloide, Duminica trecută au făcut un reportaj foarte fain despre oamenii din servicii din România. Spuneau că, în ceea ce-i priveşte pe vânzători, mai avem ceva până să ajungem la o atitudine de bun simţ firesc între vânzătorul enervant de mieros şi vânzătorul căruia parcă i-ai intrat nepoftit în sufragerie.
Asta mi-a adus aminte de Meli Melo. Mai intru acolo ocazional, aşa, să văd ce prostioare mai sunt. Toate, dar toate prietenele cu care am vorbit sunt exasperate de “Căutaţi ceva anume?”. Vreau să ştiu şi eu pe ce insight măreţ se bazează această întrebare. Oare pe acela că femeile, când pleacă la cumpărat de bijuterii, caută “ceva anume”? Adică crede careva că o femeie pleacă de acasă având foarte clar în cap că îşi doreşte un colier care să fie din plastic, cu pietre de mărimi diferite, 10 verzi şi 20 albastre? Nuuuuuu, pur si simplu caşti gura şi în majoritatea cazurilor iei prima chestie care îţi sare în ochi, fără să te gândeşti prea mult.
Da, vreau ca vânzătoarea să fie drăguţă şi să-mi poată răspunde la întrebări, dacă am. Dar prefer să nu presupună din start că le am şi să mă urmărească în magazinul care şi aşa e de 2 pe 2.
În plus, apreciez oamenii care ştiu să vândă, dar cred că o replică de genul “Nu doriţi şi o poşetă pe care să o asortaţi clamei de păr?!!*!” e pur şi simplu inadecvată.
*I s-a întâmplat Anei
2 Comments
Cateodata intru asa ganditoare in magazin si stridentul “Buna ziua! Bine ati venit la Meli Melo” ma trezeste imediat si parca imi trece si cheful de cumparat prostioare inutile… Ca sa nu mai spun ca uneori nu stiu cum sa ies mai repede, sa scap de ajutorul nedorit care imi sufla in ceafa.
Din seria poseta la clama mai avem inel de argint la 2 agrafe de par, esarfa la bentita (wtf???) si bratara la ochelari de soare