Cohen la Bucuresti

Leonard Cohen în concert, un vis.
Leonard Cohen în concert la București, 22 sept 2012, un vis ciobit.

Și nu vreau să scriu postul ăsta așa, de ciudă. Ci doar poate îl citește cineva și învață ceva.
Nu e firesc să scrie pe bilet 20:30 și concertul să înceapă la 20:00. Nu mă interesează că ai dat comunicat de presă cu 2 zile înainte în care ai anunțat schimbarea. N-am să vă iert niciodată că nu am auzit live Dance me to the end of love.

apoi, nu lași oamenii să se orienteze ca într-un lan de grâu. să întrebe în stânga și-n dreapta unde-i locul lor și să-i deranjeze pe cei deja așezați și care ascultau. pentru că nu, nu era nimeni să-ți spună care e sectorul tău sau de unde începe numerotarea locurilor.

trei: nu vinzi popcorn și cârnați la Cohen. nu. asta e de nuanță, știu. dar un concert cu Cohen nu e ca un concert de Revelion în aceeași Piață.

m-am gândit de 100 de ori în timpul concertului că ar fi trebuit să cânte la Ateneu. pentru că acolo organizatorii ar fi știut cine e Cohen și că muzica lui nu se asortează cu mirosul de cârnați, pentru că spectatorii ar fi avut bunul simț să nu vorbească tooot ce-au făcut săptămâna trecută și ar fi rezistat cu siguranță 3 ore fără să ronțăie popcorn, iar tipele ar fi venit cu tocuri numai dacă știau că nu întârzie.

Mulțumim, domnule Cohen.
Se pare însă că nu prea v-am meritat.

Citește și

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.