Mă uit la tine cum fumezi ţigară după ţigară în club şi mă gândesc, ei, ce bine, uite, eu n-am nevoie de o extensie a mea. N-am nevoie de prelungirea aia a degetelor prin ţigară şi de mimica preocupată şi gura deschisă la modul ăla provocator-afectat. N-am nevoie. Mâinile mele se simt bine jucându-se liber în aer şi faţa mea poate să fie expresivă şi fără să scot fum pe gură.