Azi-dimineaţă am râs de una singură în metrou, citind un articol de Radu Paraschivescu din Esquire. Esquire-ul de noiembrie, pe care nu l-am citit la timpul lui. Dar asta nu contează, pentru că Esquire e excepţional oricând.
Iubesc Esquire-ul.
În primul rând, e o galerie de oameni faţă de care îmi pun constant întrebarea: oamenii ăştia există? În carne şi oase adică, lângă noi, în aceeaşi lume cu ştirile de la ora cinci?
În Esquire fiecare articol e ca globurile alea mici de sticlă care au câte o poveste incredibil de frumoasă în ele. O lume mică pe care nu te mai saturi să o priveşti, tocmai pentru că nu prea o găseşti afară.
Subiecte despre care nu s-a mai scris, oameni pe care nu i-ar intervieva nimeni, poveşti de necrezut, pulberea de farmec pe care urbanul o spulberă, toate se regăsesc în Esquire.
Apoi e stilul. Iscusit, dar lejer. Preţios, dar firesc. La patru ace, dar care pică bine. E şi senzaţia că scriitura e pentru un tip de bărbat căruia adesea îi deplângem absenţa: domnul.
Mai e şi umorul într-un mod inedit nesiropos. Era în numărul din decembrie (cred) o serie de articole cu versiuni de povestea porcului, iar în descriere scria că pentru desert, întoarceţi la pagina X. Am dat la pagina X din curiozitate, crezând că voi vedea un pictorial cu vreo tipă bună. Stupoare, era chiar un articol despre fursecuri!! O revistă normală de bărbaţi ar fi făcut chiar glumiţa cu tipa bună ca desert. Esquire nu.
3 Comments
I love it too. E o revistă dintre alea de merită să le faci o colecţie şi un raft al lor, pe alese 😀
Bine ai venit in randul celor care au aparut cu numele in pagina intitulata “voci si vociferari” a Esquire. si eu am aparut in iunie anul trecut la aceasi categorie… 🙂
Incep prin a marturisi ca citind editorialul din editia de vara, am ramas foarte placut surprins sa ma identific intr-una din remarcile redactorului sef cu privire la “detaliile Esquire”.
Ca veni vorba de detalii… consider ca fiind primul numar in “genul Esquire” (acel gen care reuneste design-ul provocator, originalitatea layout-ului <>, precum si inventivitatea cu care sunt puse “in pagina” elementele grafice, logo…etc). A iesit din tipar acest cover de vara, intocmai ca modul de prezentare a editiei mama (USA), ce a atras prin coperte remarcabile. Iar personajele ce apar pe coperta sunt … amuzante, arogante pe alocuri (asa cum reiese inteligent si de pe coperta), dar talentate… Oameni profesionisti, iar la Radio… nu ma opresc din a o mentiona si pe Liana Stanciu (o persoana pe care o admir foarte mult). Iar daca am atins nisa FM/TV, Morar… nu prea imi place ca om de televiziune… probabil si formatul emisiunii este de asa natura…insa… unii trebuie sa ramana in sectorul in care performeaza cu succes, in sectorul in care fac ce stiu ei mai bine, iar aici ma indrept vertiginos spre Andi Moisescu, care este intr-adevar construit pentru televiziune, un performer redudabil.
Per total (evident) un numar reusit al ESQ, dar nu inchei fara a aminti si de Facebook. Literalmente, acel artocol al lui Al. B-Ulmanu trebuia sa se intituleze simplu “Facebook”. Si asta nu din cauza ca in articol brand-ul mai sus amintit a aparut de 32 de ori, pe cat importanta acestui social network o trezeste printre internauti, in mediul online/ viral / ciber … spune-o cum vrei. Intr-adevar… in ziua de astazi daca nu ai un cont pe un Social Network, E-mail, IM etc, esti ca si inexistent. Unii ar mai adauga si detinerea de site personal…ca daca nu il ai…ai belit-o… (scuze vocabularul > din acest motiv eu am 2 :)) ) . Dar iata ca intr-un mod cat mai inconstient cu putinta, ajungi sa detii o flota de conturi virale, un cearsaf de parole si username-uri (pentru a sti concret care nume la care cont) si obligatoriu sa ai minim 2 adrese de e-mail.
Si da… e mai comod, e mai practic, e mai rapid, e mai cooll sa detii atatea widget-uri, dar in acelasi timp te dezumanizeaza … slowly by slowly. Si nu pot incheia decat spunand ca in urma acestui articol numarul utilizatorilor de Facebook a crescut exponential cu numarul de cititori ESQ (cel putin a acestei editii, implicit a acestui articol). Iar unii ar putea crede ca articolul cu pricina a fost comandat de Facebook… Glumesc evident.