Am văzut Concertul şi mi-a plăcut. De când mi-am dat seama de intrigă însă m-am aşteptat la mai mult. M-am aşteptat ca întreaga fostă orchestră să tremure de emoţie la gândul de a mai cânta o dată împreună; m-am aşteptat să facă repetiţii epuizabile ca să atingă măiestria de altădată, să se ascundă periculos de comunişti, să se dea peste cap. Dar nu s-a întâmplat. Aşa că, în final am rămas cu impresia numai Andrei şi Sasha şi-au dorit enorm să cânte în Concert, pe când ceilalţi au rămas şi au cântat din inerţie. Au fost foarte buni, dar nu pentru că şi-au dorit neapărat asta acum, ci pentru că la un moment dat au fost foarte buni şi le-a rămas în sânge.
1 Comment
S-a insistat mult pe ideea ca odata ce devii foarte bun iti intra in sange si nu mai ai nevoie de repetitii, ceea ce probabil nici nu este adevarat. Cat despre impresia ta ca ceilalti nu si-au dorit sa fie in spectacol e probabil pentru ca nu au fost individualizati ca personaje, cum au fost Andrei si Sasha. Oricum, portretele personajelor sunt intentionat exagerate. Si mie mi-a placut filmul.. mai ales Anne.