RE

Berlinul e orasul cel mai putin german pe care l-am vazut pana acum. Asta pentru ca “german” insemna pentru mine caramida rosie, case ordonate la milimetru, obloane, strazi pavate, padure .Mai mult, traditie. Desigur, imaginea un pic naiva pentru un oras de 3 milioane jumate de locuitori din secolul 21. Oras care, se pare ca uitasem complet, a trecut prin ceva razboaie mondiale si distrugeri, separari, bombardamente, daramari, imbratisari peste zid.

Berlinul are insa o alta poveste. Am aflat-o cu fiecare pas si cu fiecare sfortare a ghidei de a parea impacata cu ideea. Cu ideea ca Berlinul e un oras aproape complet REconstruit dupa al doilea razboi mondial, ca in centrul orasului e un santier imens care se chinuie sa REinvie un vechi palat ;ca alta cladire e acoperita de un mesh, pentru ca se REconstruieste ; ca domul, da, domul ala care pare innegrit de vremuri, are ,de fapt, cam aceeasi varsta cu mine. Alta strada, aceeasi  incercare de REcuperare a istoriei. Vechime mimata. Mi s-a parut ca am vazut lacrimi in ochii ghidei, cand mi-a raspuns la gura cascata si privirea compatimitoare: da, si asta tot REfacuta acum cativa zeci de ani.

Totusi, ce mi-a ramas in cap nu a fost mila, ci admiratie. Pentru oamenii astia care isi REfac existenta. Pentru care nu conteaza daca dureaza 20 de ani, atata timp cat isi iau inapoi lucrurile la care tin. Si nu e agatare bolnava de trecut, nici simplu marketing turistic nu cred ca e.

Iar Berlinul nou e cu Berlinul vechi la un loc, firesc, ca doi prieteni de-o seama.

Strazi luminate cu viata si cluburi si mall-uri si verva pe strazi si in acelasi timp, goana dupa o istorie de REfacut.

Berlinul nu e nimic din incremenirea aia nemteasca la care ma asteptam. Berlinul e nou, puternic si traieste sfidand etichetele pe care ai vrea sa i le pui.