A trecut ceva timp până să simt că pot să scriu despre.
Chiar dacă pare la fel, lumea multora nu mai e la fel după 30 octombrie.
Ce s-a schimbat cred, pentru mulți, e că s-a trezit, ivit, redescoperit, șters de praf, măcar pentru un timp, empatia. Sensibilitatea față de situația cuiva care nu îți e nici prieten, nici rudă. Să ai măcar o idee despre ce simte el/ea. Să știi că tu înjuri când te atinge cineva cu țigara, și să îți poți imagina că acolo a fost de 1000 de ori mai cumplit. Asta e empatia.
Empatia îți face viața grea, dintr-un punct de vedere.
Te face să te întrebi mai mult și să te îndoiești mai mult de tine, scopurile tale, preocupările tale.
Empatia te face să te simți neputincios, de multe ori.
Te face să plângi la poveștile necunoscuților.
Dar te face om.
Te face să simți, să ieși din casă, să alini o durere, să faci viața sau ziua cuiva un pic mai frumoasă. Să încurajezi, să asculți, să nu țipi. Să ieși din zona ta de confort și să ajuți pe altul.
Adică fix ce ai avea nevoie și tu, dacă ai fi în situația aia.
Sigur, vor fi mereu lângă tine prietenii cei mai apropiați și familia, gata să sară oricând.
Dar poate pe un vârf de munte nu vor fi ei.
Poate pe o autostradă nu vor fi ei.
Poate într-un spital nu vor fi ei.
Poate într-un club în flăcări nu vor fi ei.
Vor fi însă lângă tine niște străini, și-ți vei dori ca ei să aibă toată bunătatea și omenia pentru care tu uneori, nu ai stare, timp, chef…
Related: Cum spune Tolontan, avem nevoie de mai multă, nu mai puțină emoție.