Am revăzut aseară Before Sunrise, pentru că vreau să mă uit la toată seria. Ştiţi, el şi ea se întâlnesc în tren, se îndrăgostesc şi petrec împreună singura lor noapte, în Viena.
Deşi per ansamblu am rămas cu senzaţia de dialog forţat, e la final o parte care mi-a plăcut foarte mult.
A doua zi după noaptea lor, sunt filmate unele după altele toate locurile prin care au trecut împreună. Piaţetele, barurile, terasele, străzile, parcurile.
Nimic, dar nimic nu mai arăta ca înainte cu câteva ore.
Nimic, dar nimic nu mai spunea povestea lor.
Pentru că toate sunt momente. Absolute, intense, excepţionale..ATUNCI. in that very moment.
De asta cred că nu are niciun sens să te duci să revezi locuri în care cândva ai fost foarte fericit. Pentru că fericirea aia nu mai poţi să o obţii. A fost acolo şi atunci, în potrivirea aia magnetică, în alinierea aia de planete. Cel mult poţi să îţi aduci aminte de stare şi să tresari un pic. Cam atât.
Şi poate d-asta nici pe unii oameni nu trebuie să-i revezi.
Poate tot ce au avut ei mai bun să-ţi dea a fost noaptea aia în care ai coborât nebuneşte din tren şi ai colindat Viena cu un necunoscut.