că viaţa e scurtă, o spun mulţi.
că e imprevizibilă, la fel.
că e al naibii de scurtă şi dureros de imprevizibilă, nu ştiu câţi simt pe bune. până la groază şi până la a te schimba asta cu ceva.
în vară am mers la înmormântarea cuiva despre care eram convinsă că o să trăiască vreo 150 de ani, la câtă energie şi bunătate avea. era însă puţin mai mare ca mine.
şi nu nu nu nu nu nuuuuuuuuuuuu NU-ţi vine să crezi. şi lumea ţi se întoarce pe dos.
şi apoi zici c-o să faci altfel lucrurile.
c-ai înţeles.
că n-o să-ţi mai pierzi timpul cu prostii. sau cu proşti.
că ştii ce e important. şi cine.
apoi uiţi.