Unii vin cu maşina. Alţii îşi flutură pletele pe fereastra trenului.
Unii stau cu cortul. Unii la tanti Norica. Alţii la Punk Rock.
Unii mănâncă la Bibi. Unii în Bulgaria. Alţii hamsii pe plajă.
Unii albi-roşii, unii negri.
Unii în valuri, unii pe nisip.
Toţi, din toate direcţiile şi opţiunile, se regăsesc însă la stâlpul de la Stuf. Pentru că toţi sunt prieteni. Şi pentru că prietenii nu sunt cei care stau împreună tot timpul..prietenii sunt cei care au în viaţa lor un stâlp cu o lumină ca la Stuf. O lumină care se vede din orice ungher. O lumină pe care o ştii chiar cu ochii închişi şi un stâlp care te aşteaptă să te întorci. La ei. Şi să luaţi viaţa de unde rămăsese la ultima întâlnire.
2 Comments
Of 🙂 Ma apuca melancolia.
nici nu stiam noi atunci si poate nici acum ce dor o sa ne fie…