Liga a doua

Avem tendința să îi blamăm pentru tot ce merge prost pe cei 600 de parlamentari, pe primari și pe capii mai mari din partide. De ceva timp, însă, am început să cred că e mai importantă liga a doua.

În liga a doua sunt toți cei care trăiesc, și trăiesc bine, ca urmare a puterii politicienilor corupți. Sunt cei care se bucură de avantajele corupției și de influența politicienilor. Și a căror singură grijă e să se păstreze status quo-ul.
În liga a doua sunt toți baronii locali. Toți șmecherii din provincie.
În liga a doua e puștiul de 18 ani care primește mașină de zeci de mii de euro fără să fi muncit o zi în viața lui. E băiatul care știe că trebuie să îl susțină pe tata, ca să continue să aibă o viață bună.
În liga a doua e nevasta de politician cu blănuri de multe salarii minime pe economie. Care o umilește pe mama ta care lucrează la coafor. Pentru că ea e “doamna X”.
E nesimțitul care nu stă la semafor pentru că, în caz de ceva, se știe cu ăia de la poliție.
E directorul de teatru/spital/inspectorat școlar etc numit de la partid.
Sunt copiii care iau examenele pe pile.
E nepotul care i-a suflat locul de muncă fratelui tău, mult mai bine pregătit.
E ăla care nu face nimic, dar pe care nu îndrăznește nimeni să îl dea nimeni afară.

Liga a doua formează un zid împotriva celor care au puterea. Liga a doua îi protejează și îi ajută să rămână acolo. Liga a doua e mare și liga a doua e loială, pentru că nu știe să se descurce în viață pe propriile picioare.

Așa că lupta noastră e mai difuză și generalizată.
Toate lucrurile care aparent nu se leagă, se leagă de fapt.
Parlamentarii nu sunt răi și incompetenți, dar izolați într-o bulă. Ei trag după ei o rețea clientelară care ajunge să te afecteze pe tine și ai tăi în foarte multe puncte din viața ta. A ta, de om liniștit care își vede de viața lui.

Pe 11 decembrie, liga a doua o să fie cu siguranță la vot.

Citește și

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.