Aveam mai demult o carte în bibliotecă- Exerciții de admirație, a lui Cioran. Nu am citit-o, dar titlul mi-a rămas lipit în cap mult timp după.
Mi-ar plăcea, ca nație, să învățăm să practicăm admirația.
Să ne uităm la altul cu admirație, să vedem ce face bine, să învățăm din asta, să vorbim de bine și să apreciem public niște lucruri. Cred că doar oamenii de o anumită factură și eleganță pot vorbi de bine, sincer și dezinteresat, de alți oameni.
Sigur, e mereu mult mai simplu să zici ce nu a făcut cineva bine. La noi în ultimii ani se poarta critica, atât ne duce capul uneori.
Și sigur, avem o tradiție destul de nesănătoasă a comparației, pornind de la ce notă a luat colegu care a fost mai bun ca tine.
Mai avem ca nație și extrema cealaltă, în care ne fixăm obsesiv pe niște oameni și îi vedem ca farul care ne călăuzește în întuneric. Când sunt sus și pe val suntem mândri și îi iubim, când pierd, când au ezitări, când nu fac frumos, așa cum am vrea noi – îi urâm, îi hulim, îi renegăm. Le cedăm uneori toată încrederea, doar pentru a putea să-i acuzăm mai încolo că ne-au dezamăgit.
Nu, eu mă refer la admirația frumoasă și sănătoasă.
Fără lingușeală, fără idolatrizare și fără abandon de sine. Admirația cinstită, cumpătată, dată de bucuria că se întâmplă lucruri bune în lume și că ai ceva de învățat de acolo. Admirația construită pe încrederea că dacă altul e bun, asta nu înseamnă că tu ești mai puțin.
Unde găsim admirația? Citiți prefețele cărților. Vorbiți cu oameni educați. Vedeți filme sau citiți cărți biografice. Eu azi am găsit un clip făcut de fanii lui Totti la retragerea lui din fotbal. Superb!