Despre teatrul unde vin “prea multi tineri”

Unul dintre cele mai bune teatre din ţară este „amendat” pentru faptul că vin prea mulţi tineri la teatru. Pentru faptul că montările sunt prea îndrăzneţe, textele şochează şi problemele sunt  prea pe faţă spuse. Direcţia nu e a bună şi actorii ar trebui să se cuminţească. Cam asta se întâmplă de ceva timp la Brăila şi mă cam doare sufletul.

Teatrul din Brăila e cel mai frumos teatru.

Sursă foto: Ştefan Cudalbeanu, de aici şi fb Teatrul Maria Filotti

Cred că nu greşesc dacă spun că eu şi prietenii mei datorăm mult teatrului Maria Filotti. Că mare parte din ceea ce suntem acum în materie de deschidere către artă şi cultură de acolo am învăţat. În oraşul în care nu se întâmplă nimic, teatrul a fost pentru noi singurul reper cultural, în afară de cărţi. Singura portiţă înspre ce poate să fie şi singura alternativă la a face şi altceva decât să stăm nesfârşit la aceeaşi terasă. Am fost la repetiţii în teatru, la festivităţi de premiere, am văzut toate piesele de teatru, am fost voluntari la festivaluri.

Teatrul ăsta ne-a educat şi acum vii şi spui tu, director de teatru, că e greşit că vin prea mulţi tineri la teatru? Ce înseamnă prea mulţi? Cine dă dimensiunea asta a lui „prea mulţi”? Când tinerii îşi petrec viaţa pe net, tu îţi poţi asuma vina de a-i îndepărta chiar şi de teatru?

Îmi doresc să se rezolve lucrurile la Maria Filotti, pentru tinerii brăileni şi pentru actori. Îi ştiu pe actorii din Brăila şi mă minunez de fiecare dată cum mai rezistă oameni ca ei în secolul nostru. Cu atât entuziasm şi cu atât idealism şi pasiune. Ei, care îşi dau viaţa pe scenă şi respiră teatru zi şi noapte şi câştigă mai puţin ca un junior dintr-o corporaţie. Ei, care nu-s obsedaţi de bani şi tot ce-şi doresc este să-şi poată face meseria, şi nici măcar asta nu pot, pentru că vine cineva care nu înţelege aluatul din care sunt făcuţi şi vrea cu orice prilej să-i „readucă” la normalitate, la standard.

Citește și

3 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.