Cheia

Cheia mea se potriveste la un apartament de chinezi.

In primele zile ma enerva ca gateau prea..mirositor. Acum s-au mai potolit, dar prajesc castraveti! Sau prajesc carnea in zahar. Sau mananca niste chestii greu identificabile, ca niste ciuperci sfrijite. Bineinteles, nu lipseste Maria-sa orezul, pentru care au niste gadget-uri speciale de gatit, care arata ca niste porcusori.

Ca tot veni vorba de tehnologie, Ni, colega mea, are pana si un aparat special care sa dea miros frumos in camera. Nu, nu e suport dintr’ala de aprins ulei aromat, ci e ca un fel de rasnita/ robot de bucatarie in care pune apa si asta incepe sa fiarba si ies aburi aromati. Dar e frumos, ca ma simt intr-o casa de om cand intru si miroase asa.

Cu Ni vorbesc foarte putin, desi mi-ar fi placut sa mai aflu de viata ei. Ea nu stie multa engleza, iar cunostintele mele de germana pot sustine momentan numai conversatii de prezentare, pe care, nu-i asa, nu se cade sa le ai in fiecare zi. Vorbirea lor chineza e ca un suierat. Ni-haaa..asta pot sa identific foarte des. Si un fel de scancete si sunete inabusite. Sa nu mai spun ca R-ul din numele meu e sfortarea fonetica suprema pentru ei. Chiar m-au intrebat intr-o seara daca nu am cumva vreo porecla mai usoara..le-am spus ca nu si am ramas pentru totdeauna o aproximativa “Hanuca”.

In rest, colega mea chinezoaica este indragostita de cosmetice, asa ca de la ea am aflat pentru prima data ca exista site-uri cu gene false. Si ea mi-a dat prima mea masca de fata cu alge adevarate.

Mai sunt doi baieti in apartament.

Unul din ei e Hui, despre care nu-mi dau seama daca ma place sau vorbeste cu mine doar ca sa-si exerseze engleza. Oricum, chiar ii admir de cand mi-am dat seama ca pentru ei, ca sa invete o noua limba, trebuie sa invete un nou alfabet!

Celalalt e Kedi, care e suficient de simtit incat sa se dea speriat la o parte din calea mea cand intru in bucatarie, dar nu de-ajuns incat sa nu-si mai lase cratitele cu mancare cateva zile pe aragaz.

Nu stiu cum e la ei in China cu intretinerea, dar oamenii astia nu sting lumina dupa ce ies din camera. Daca o sa ii invat asta in 6 luni cat stau cu ei, se cheama ca sunt un om implinit.

(Asta, si sa-i invat pe restul strainilor ca nu Budapesta e capitala Romaniei)

Overall, colegii mei chinezi sunt draguti.

Chiar si asa, sper ca pe viitor cheia mea sa o nimereasca mai bine.