Ce ne scoate in strada

Sa spui ca 75% din cei care au iesit in strada nu au citit ordonanta e ca si cum ai spune ca aproape toti votantii tai au pus stampila abia dupa ce au citit programul politic.
Da, lumea trebuie sa fie informata, sa citeasca, sa puna cap la cap si sa si gandeasca cu capul ei.
Dar
O lume normala nu e aia in care cetatenii ingheata in frig sa-si spuna of-ul in piata publica. Oamenii care ies acum in strada ies impotriva unei probleme mult mai mari decat ordonanta de urgenta: ies din cauza unei lipse acute de incredere in politicieni.
Ies pentru ca exista o bresa enorma intre stat si cetateni.
Eu nu vreau sa citesc si sa ma pronunt pe toate deciziile care se iau in tara asta. Nu am compententa sa imi dau cu parerea pe politica energetica sau pe viitorul agriculturii, ca tot e la moda. Nu e specialitatea mea si nu asta trebuie sa faca cetateanul zi de zi, ca are si el o viata de trait. De asta lasam puterea in mana unor oameni care teoretic trebuie sa stie ce sa faca cu ea si care trebuie sa te reprezinte cu buna credinta. Care sa consulte specialistii si care sa consulte societatea civila atunci cand e cazul, frumos, tihnit, asezat.
De asta iesim in strada si de asta ies oamenii in strada in orase in care e un gest major de curaj si asumare sa iesi sa protestezi: pentru ca oamenii nu mai au incredere. Se simt furati, tradati, facuti pe la spate.
Pentru ca se dau ordonante de urgenta la 10 noaptea, dupa ce ai avut deja zeci de mii de oameni in strada!! Pentru ca ai un Ministru al Justitiei care raspunde la misto intrebarilor jurnalistilor. Pentru ca se fac consultari publice la misto. Pentru ca au iresponsabilitatea sa descrie ce se intampla zilele astea ca lovitura de stat sau mineriada. Pentru ca oameni in functii publice fac bascalie de prostii care stau in frig sa apere democratia.
Pentru ca ce fac ei acolo a ajuns complet rupt de realitatea omului de rand. De asta iesim in strada.

Altfel, ce se intampla in zilele astea in Romania e major si unic. Se iese in strada in Agnita si Targu Ocna. Clujenii vin sa protesteze in Bucuresti si bucurestenii ii asteapta cu cafea la gara. Romanii din strainatate protesteaza care pe unde pot si apoi isi iau bilete sa vina duminica cu noi. Oamenii isi iau dupa ei copiii mici la sub zero grade si le explica cum e cu democratia. Se cumpara steaguri, se invata imnul. Se iese in strada intr-un suflet la 11 noaptea, cand tara e in pericol. Se canta, se striga, se fac legaturi, am ajuns sa ne vedem la fata si am recapatat increderea unii in altii.
Ce se intampla zilele astea e incredibil. E greu sa traiesti in Romania, dar n-as vrea sa fiu nicaieri altundeva acum.

Citește și

1 Comment

  1. Raluca, puteti face cumva, astfel incat sa citeasca si Doamna Firea? Si nu e un misto. Cred ca daca insistam, cu picatura chinezeasca, s-or trezi si ei si se vor ridica in picioare cand ne vorbesc, nu de pe scaune schioape, si-si vor cantari mai bine cuvintele.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.